Documentarul “Demascarea”

Daca sunteti interesati, sunteti invitati mei sa va cumparati documentarul aflat in regia lui Nicolae Margineanu, dupa un scenariu de Andrei Muresan.

Filmul este o coproducţie a Fundaţiei Arsenie Boca, AGER Film şi a IICCMER, cu sprijinul Konrad Adenauer Stiftung, şi a fost realizat în intervalul 2009-2010. Pe lângă film, DVD-ul conţine un capitol bonus de 7 minute intitulat „Despre iertare” şi cele două trailere oficiale. Toate materialele sunt subtitrate în limbile română, engleză, franceză, germană şi spaniolă.

Filmul se întemeiază pe îmbinarea relatărilor a 8 victime ale torturilor din închisoarea Piteşti (vezi aici un scurt istoric al „fenomenului Piteşti”), care povestesc etapele şi torturile prin care erau forţaţi să treacă, stările sufleteşti pe care le-au cunoscut şi ne oferă consideraţiile lor generale despre scopul şi efectele acţiunii. Mărturii pline de emoţie, dure, dar lipsite de ură şi patimă.

Tortură neîntreruptă, blasfemie, umilinţă, prăbuşire sufletească, iertare – acesta este drumul pe care au fost împinşi 600 dintre cei mai buni studenţi români în închisoarea Piteşti între 1949 şi 1951. Unică prin complexitatea şi caracterul ei macabru, acţiunea îmbina cele mai diverse şi violente metode de tortură fizică cu violentarea psihică şi obligarea victimelor de a se transforma în agresori. 60 de ani mai târziu, victimele vorbesc despre una din cele mai inumane acţiuni represive ale modernităţii.

„Sunt lucruri care nu se pot povesti. Nu că sunt jenante, nu că sunt umilitoare, dar te desfiinţezi ca gândire sufletească, ca om. Aveai impresia că e sfârşitul vieţii, al pământului!” – Gheorghe Stănică, victimă a torturilor

„Dar ca o constatare personală: nu simţeam durere niciodată când mă bătea un prieten. Aveam această intuiţie, că nu primeam lovitura aceea cu ură” – Emil Sebeşan, victimă a torturilor

„Şi întrebarea a fost veşnică: Mai crezi în Dumnezeu? Pentru că acest Dumnezeu era pentru ei opreliştea care nu ne lăsa pe noi să ne transformăm” – Nicolae Purcărea, victimă a torturilor

Documentarul costa 10 lei. Daca doriti sa il comandat si sunteti din Oradea luati legatura cu Septimiu la nr de telefon 0729 907 808 sau pe mail fzcsm_ro@yahoo.com. Daca nu sunteti din Oradea, click aici.

Facebook comments:

You may also like...

Comentezi !?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.