Electrica Distribuţie Transilvania Nord – Oradea

Foarte pe scurt:

Doresc să trec contractul de energie electrică al fostului proprietar pe mine.

Fostul proprietar a făcut cerere la Electrica să nu-i mai furnizeze curent în locaţie căci nu stă nimeni, asta în Martie 2015.

Am mers la sediul central Electrica de pe Griviţei (în spate la piaţă) în data de 31.07.2015 cu toate actele să fac cerere de a trece contractul pe mine. S-a dat curs cererii mele undeva la 3 săptămâni când am fost chemat prin SMS la sediul de pe Griviţei să ridic actele. Le-am ridicat, am achitat o sumă infimă (sub 10 lei) şi mi s-a spus să mă duc cu foile în cauză la sucursala de care fac parte, în cazul de faţă sucursala din Nufăru, de lângă 3G.

Deoarece am orarul aproximativ ca cei de la sediul Electrica, săptămâna trecută am trimis-o pe mama să vedem dacă se poate să facă ei ceva. Nu se poate, e nevoie să fiu eu. Just e că nici nu a verificat nimic, dacă verifica vedea că adresa era blocata şi mă scutea de un drum; detalii mai jos.

În regulă, Luni la 8:00 am fost prezent cu toată documentaţia la sucursala Nufăru. Mi s-a spus că adresa e blocată deoarece fostul titular a făcut cererea menţionată la începutul articolului şi nu se poate face alt contract. Durează 2 zile să o “deblocheze”. Azi e Miercuri, la 8:00 am fost prezent cu toată documentaţia. Am semnat nişte acte şi sistemul a dat rateuri. Nu rezilia contractul de pe fostul proprietar ca să mă poată băga pe mine. A sunat să se intereseze ce se întâmplă, i s-a zis că totul e în regulă, trebuie să aştepte până se actualizează sistemul. Sistemul nu s-a actualizat nici după 25 minute de aşteptare. Am fost nevoit să plec căci la 9:00 încep şi eu munca. Voi reveni iarăşi mâine la sediul Electrica Nufăru şi sper să închei tot tărăboiul.

Electrica-300x183

Taxa TV, RADIO mi se pare una abuzivă. Mi s-a spus că foarte mulţi renunţă la ea. E 78 lei/an; a fost un domn înaintea mea şi a plătit anticipat pe tot anul; suma de 78 lei i s-a cerut! Dacă vreţi să renunţaţi la ea e nevoie ca titularul să meargă cu 2 copii de buletin, se completează 2 cereri. Am văzut cererile. Am găsit pe internet de la ENEL dar sunt identice.

Formular pentru renunţarea taxei radio – declaraţie pe propria răspundere

Formular pentru renunţarea taxei TV – declaraţie pe propria răspundere

Citiţi-le şi spuneţi-vă părerea. Eu le consider ABUZIVE.

Concluzia:

Sunt dezamăgit de ce înseamnă birocraţie/proceduri de lucru Electrica; doamna de la sediul Nufărul – jos pălăria. Vreau DIGI ENERGY!

Facebook comments:

1 Response

  1. Neagra says:

    Si noi vrem Digi energy :x sunt pe lista ;)))

Comentezi !?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: