eMAG și achiziții de la parteneri – WEBSPRING

Oh de când nu am mai făcut un post în care “i bitch around stuff“.

De data asta voi relata o întâmplare cu un final nu tocmai plăcut pentru mine momentan și probabil așa va rămâne.

Lav story:

În 24 noiembrie 2017 am cumpărat de pe eMAG un storcător de roșii (comanda nr 39293163) cu gândul că va fi un cadou frumos de crăciun (a și fost) .

A fost utilizat pentru prima oară recent că doar nu pui bulion iarna și evident că are probleme. Nu trec 5 minute și se blochează, trebuie desfăcut tot, curățat și iarăși se blochează și tot așa până când te enervezi și cobori toți sfinții din cer. Am zis hai că îl trimit în garanție să văd ce are. Știind că l-am luat de la eMAG (vorba vine) nu îmi fac griji de facturi și garanții că sunt în contul meu. Nu erau nici una nici alta. Atunci am văzut că de fapt l-am luat de la parteneri (WEBSPRING). Nu au venit nici in colet. Ok, nu e o situație grea cu care nu s-a confruntat nimeni (să trimiți un produs în garanție) așa că le-am scris la cei de la eMAG care au verificat situația, i-au anunțat pe cei în cauză și mi-au dat și numărul lor ca să îi contactez direct dacă vreau. Mai mult decât atât nici că se putea din partea lor, am fost mulțumit.

Până azi 08 aug. 2018 nu m-au contactat cei de la WEBSPRING așa că am zis să le dau un telefon să văd dacă știu de situația mea să stau liniștit că se verifică. Am vorbit cu o domnișoară/doamnă simpatică de la ei dar rezultatul convorbirii nu a fost cel pe care îl doream.

Nu mă pot ajuta pentru că produsul a ieșit din garanție, a avut 6 luni pentru că nu e un produs electronic. Nu cred că vă mint când zic că nu țin minte să fi cumpărat vreodată un produs de pe eMAG cu o perioadă de garanție atât de mică (just e că nu erau parteneri). Neavând factură/garanție am rugat-o să mi le trimită pe mail. Factura am primit-o dar garanția încă nu deși am mai dat 2x mailuri și 1 sms pe număru unde mi-a cerut inițial să îi dau adresa ca să îmi trimită factura. Mi s-a spus că, și citez “iar pentru acest produs garantia se face in baza legii: 449/2003, este o garantie de conformitate de 6 luni.

@EDIT- a venit și mailul cum că nu este niciun ceritificat de garanție, se face în baza legii.

Ca o mică paranteză am căutat pe eMAG la storcătoare de roșii un alt produs similar vândut de ei și garanția e de 12 luni pentru persoanele fizice – exemplu. Păi nu e electronic, de ce are 12 luni?

Ok . Am întrebat dacă nu oferă service la produse ieșite din garanție contra-cost. Nici asta nu oferă.

Acum după ce trag linie constat că sunt într-o situație nefericită dar le voi scrie celor de la ANPC ca un ultim act. Nu îmi pun multe speranțe dar tot nu îmi vine să cred că oferă garanție atât de puțin timp.

În cazul în care situația nu se va rezolva prezenta mașină va ajunge la gunoi pentru că efectiv nu poți face treabă cu ea.

Trist, dar adevărat.

Traba asta mi-i cam învățătură de minte. La următoarea achiziție bifez VÂNDUT DE EMAG.

Facebook comments:

1 Response

  1. Robert says:

    Te sfatuiesc sa arunci un ochi peste http://www.eccromania.ro/media/pdf/garantia_produselor_ue_ro.pdf Poate te ajuta :)

Comentezi !?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: