Fete de generală
N-am bai cu ele dar “nu dă bine” ca tu, fată, să vorbeşti ca ultima ştoarfă.
Aşteptând tramvaiul în staţia de la Bisericuţă din Nufăru` dau de 2 tipe care după aspectul comercial erau în clasa a 7-a sau 8-a. Erau îmbrăcate subţire chiar dacă afară gradele sunt cu minus şi ningea dar ele îşi făceau poze pentru Facebook (cu bot de raţă). Acum vine partea interesantă:
“Vai ce frig îmi e; vai că aici îngheţ”
“Bag p*la, că nu mă mai duc la şcoală”
“P*la mea, nu mai am chef nici eu” (cealaltă)
Nu vorbeau deloc încet şi juma de staţie se uitau la ele. Au mai bolborosit ele ceva pe acolo, evident tot cu pwla în gură erau.
Trist. Cei 7 ani de acasă lipseau cu desăvârşire. Nu m-ar fi mirat nici să îşi aprindă ţigara în staţie pentru că pachetul era la locul lui în buzunar. Mai avea puţin şi cădea în zăpadă.
de ce nu le-ai facut poze? ca sa le vada parintii ce odrasle au, ca îi fac de rusine, nu numai in oradea ci in toata tara.
Sincer era ultimul lucru la care mă gândeam. Stăteam înfofolit că era frig şi n-aveam mănuşi.
Dar unde e BogMobilul ?? :(
Nu mă duc cu maşina la lucru din mai multe considerente:
1. Acum era şi îngropată în zăpadă
2. Tramvaiul mă ia efectiv din faţa blocului şi mă lasă la 50m de lucru
3. Costuri mai reduse cu tramvaiul + mi se rentează … vezi pct 2 :D
Niste transexuali :))))
Nah, nu ai ce face, astea sunt generatiile de acuma din pacate.