În Oradea circulă bancnote false de 10 lei
Chiar ieri am avut o discuţie pe tema asta cu prietenul Poly în care mi-a zis că un domn a încercat să îşi plătească marfa la Unicarm din Nufăru` şi i s-a zis că bancnota de 10 lei pe care o are e falsă.
Domnul a zis că a primit-o rest de la Piaţa agro-alimentară de pe centură.
Casiera i-a zis că în ultimul timp au mai fost persoane care au prezentat bancnote false.
Acestea fiind spuse, pentru că habar n-am cum să deosebesc un fals căci nu sunt în domeniu vă recomand plata cu cardul. Just e că niciodată nu am inspectat banii pe care îi primesc drept rest dar nici cei pe care îi dau când cumpăr ceva.
Cei de la BNR ne zic cum să deosebim un fals şi dacă daţi click pe bancnota de mai jos o să ştiţi şi voi (vă va redirecţiona pe site-ul bnr)
Acum, probabil voi acorda o atenţie sporită, mai ales în cazul bancnotelor de 10 lei DAR precum am spus în nenumărate rânduri eu de regulă îmi ţin banii pe card şi fac cumpărături cu cardul. Mereu am bani cash puţini la mine.
cine dracu s-a chinuit sa faca bani falsi de 10 lei?
de ce nu de 50, de 100 sau de 500? ca e greu sa-i falsifici p-astia, ca-s de plastic
Au prea multă libertate cei care le fabrică.
Nu îi înţeleg … jur.
Într-un final tot o să îi prindă.
Banii ăştia …
…zice-se ca astia ar fi falsi http://bnr.ro/10-lei—Nicolae-Grigorescu-(2005)-8815.aspx
iar astia sunt adevarati http://bnr.ro/10-lei—Nicolae-Grigorescu-(2008)-8816.aspx
Dupa cum bine vezi ambele sunt pe situl BNR… no more comments…
Sunt în circulaţie încă bancnotele emise în 2005.
Dacă sunt cazuri în care sunt refuzaţi că sunt falşi şi nu sunt m-aş duce glonţ la BNR 😀
Eu ieri am vazut bancnota din 2005 refuzata pe motiv ca ar fi falsa. Ideea e ca in fereastra transparenta cu filigran unde e pensula, in varianta din 2008 mai exista inca doua pensule aurii, care nu se regasesc pe bancnota veche, iar pentru unii asta ar fi motivul pentru care o declara falsa.
Oricum nu are logica, deoarece producerea unei bancnote de 10 lei false ar costa mai mult de 10 lei. Asa mai bine aduni monede de 1 ban, le dai doua gauri si le vinzi mai scump pe post de nasturi…
Oare de la cine o pornit toată treaba asta.
Tare curios îs 🙂
Am vazut si eu articole scrise aiurea cum ca bancnotele fara pensule ar fi false ceea ce este complet neadevarat. Sunt versiunile vechi care inca mai sunt in circulatie.
E vorba cel mai probabil de puterea de circulatie. Mai degraba vezi pe cineva ca plateste cu 10 lei decat cu 200 sau 500. Plus ca mai repede sta cineva sa se uite la o bancnota de 500 decat la una de 10. E si asta o idee.