Zero comisioane via ING

De când sunt angajat cu acte-n regulă am cont la ING şi îmi încasez salariul prin ei.

Azi am primit un mail de mulţumire că i-am ales şi mi-au re-adus aminte de câteva beneficii pe care le am la ei. După ce am lecturat mailul mi-am amintit de o discuţie avută cu un prieten care era la altă bancă şi ţin minte că era comisionat când retrăgea/interoga soldul din bancomatele băncii unde avea contul. Mi se părea o prostie mondială şi mi se pare şi acum treaba asta.

Precum veţi observa mai jos, beneficiile ING sunt mai mult decât satisfăcătoare:

Comisioane zero ING

Poate m-au obişnuit ei aşa dar sincer mi se pare de bun simţ să nu îmi fie comisionată nicio tranzacţie (indiferent dacă o trimit sau o primesc) şi nici când retrag bani din bancomat sau când interoghez soldul.

Maxim cu ce aş fi de acord să plătesc ar fi o taxa anuală de administrare, nimic mai mult(taxă pe care nu o platesc la ING). Orice altceva ar însemna ca banca să facă bani din nimic.

Acestea fiind spuse, dacă sunteţi la altă bancă şi sunteţi comisionaţi pentru operaţiunile de mai sus (din poză), uitaţi-vă şi în altă ogradă … posibil să vă placă mai mult.

De la mijlocul anului trecut sunt şi cu credit Prima casă tot la ING (pensia privată la fel).

Toate mi-s la ei şi nu aş merge la nimeni altcineva.

Aşa că şi eu vă mulţumesc!

Facebook comments:

You may also like...

5 Responses

  1. ioteblog says:

    Pai si ei cu ce se aleg? Fac munca voluntara?

  2. Marius says:

    Au si ei destule comisioane. Am platit 2000 de lei in alta moneda, pe langa cursul de schimb foarte prost, am mai lasat si ~90 de le comision. 2% daca nu ma insel.
    Daca platesti la casierie inca 15 de lei, avantajul este ca nu prea folosesc serviciul asta. Lista ar putea continua…

Comentezi !?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: